01-Nov-2011: E momentul sa apelam la creditele bancare pentru a face investitii ?
Daca o parte dintre intreprinzatorii romani se intreaba in ce domeniu sa investeasca o alta parte, mult mai putin numeroasa insa, se intreaba daca e momentul oportun pentru a lua un credit in vederea realizarii unei investitii. Aceasta intrebare este absolut fireasca dupa cele intamplate in perioada 2009 – 2010 cand foarte multi dintre cei care isi dezvoltasera afacerea cu sprijinul bancilor au dat faliment. Multi dintre consultantii de afaceri cred ca ceea ce s-a intamplat la inceputul anului 2009 cand dobanzile au crescut si la valori de 22% a fost momentul cel mai dificil pentru marea majoritate a IMM-urilor. Pe langa acesta crestere spectaculoasa a dobanzilor tot in acea perioada a avut loc o scadere vertiginoasa a vanzarilor in aproape toate domeniile. In luna octombrie 2011 specialistii FMI ne-au dat iar vesti proaste. Economistii Fondului Monetar International au redus semnificativ prognoza cu privire la cresterea marilor economii, precum USA, Germania, Franta, Italia, Japonia si Marea Britanie, dar si pentru noile puteri economice ale lumii cum sunt China, Rusia si Brazilia. Tot de la ei am aflat ca vine inca un an de foc pentru romani, pentru ca austeritatea nu e nici pe departe incheiata.
Tocmai din motivele mai sus enuntate in ultima vreme o serie de manageri se adreseaza firmelor de consultanta in afaceri pentru a solicita consiliere referitoare la oportunitatea efectuarii unor investitii finantate prin credite bancare. Legat de aceste solicitari aparute in ultima vreme, in mod evident ca solutia difera de la caz la caz, dar exista cateva probleme cu caracter general de care toti trebuie sa tina cont.
1. Desi bancile au in oferta numeroase produse destinate finantarii societatilor comerciale, accesul acestora la creditare este limitat in conditiile in care majoritatea firmelor nu dispun de garantiile materiale solicitate de banci. In ultimii 2 ani valoarea imobilelor si a terenurilor a scazut foarte mult si din acest motiv bunurile aflate in proprietatea firmelor sunt luate in garantie la valori foarte mici. In cele mai multe cazuri solutia o reprezinta fondurile de garantare, care pot acoperi exact aceasta diferenta de garantii, dar in acesta situatie pe langa dobanda la credit trebuie luat in considerare si comisionul fondului de garantare
2. O alta problema la care orice consultant de afaceri se gandeste este cea a pietii de desfacere. Trebuie pusa urmatoarea intrebare: cat de mult va fi afectat sectorul in care firma doreste sa investeasca in cazul reintrarii in criza sau in cazul in care va exista o “crestere zero”. Precedenta criza ne-a aratat ca lumea isi modifica relativ putin comportamentul de consum in ceea ce priveste mancarea dar in schimb isi diminueaza radical cheltuielile cu bunurile de folosinta indelungata (mobila, electrocasnice, etc.). Mai mult decat atat, analiza trebuie rafinata si trebuie facuta o estimare referitoare la procentul de scadere al vanzarilor in cazul in care economia nu va merge in sensul dorit.
3. Nivelul dobanzii este un factor decisiv in ceea ce priveste luarea deciziei de demarare a unei investitii. Dupa parerea noastra scenariul cel mai pesimist este acela in care rata dobanzii la credit va creste iar la 22 %. Intrebarea care se pune este daca firma va fi in stare sa ramburseze ratele de credit si dobanzile aferente. Noi speram ca dobanzile sa nu mai ajunga niciodata la un asemenea nivel, dar cei care sunt cu adevarat prevazatori trebuie sa ia in calcul si o astfel de ipoteza. Pana acum 2-3 ani marea majoritate a intreprinzatorilor romani isi faceau un plan de afaceri sau un studiu de fezabilitate doar cand banca le solicita acest lucru. Acum marea majoritate a bancilor nu mai solicita un studiu de fezabilitate, dar noi le recomandam celor care doresc sa faca investitii acum sa faca acest lucru. Mai mult decat atat, recomandam firmelor sa solicite firmelor de consultanta sau consultantilor cu care lucreaza o analiza de senzitivitate.